Sheriff, încă un pas spre titlu. Milsami şi Zaria, învinse în etapa a 25-a
Sheriff Tiraspol a mai făcut un pas spre al 15-lea titlu de campioană a Diviziei Naţionale de fotbal fără să fi jucat în etapa a 25-a.
Gruparea tiraspoleană a fost liberă, dar două dintre urmăritoarele sale - Milsami Orhei și Zarea Bălți - nu au reușit să profite și să se apropie de lider.
Milsami a fost învinsă aseară la limită de către Zimbru, la Chişinău, scor 0-1. Eroul echipei-gazdă a fost Nicolae Milinceanu, care a marcat în minutul 20 golul ce s-a dovedit a fi al victoriei.
Cu acelaşi scor s-a încheiat şi meciul de la Speia dintre Dacia din capitală şi Zaria Bălți. Ismail Isa a înscris, în penultimul minut de joc, golul ce a dus cele trei puncte în contul "luplor galbeni".
Astfel, după 25 de etape disputate în Divizia Naţională, Sheriff Tiraspol continuă să conducă în clasament, cu 53 de puncte la activ, dar şi un meci mai puţin disputat.
Pe locul doi este Milsami cu 50 de puncte, podiumul fiind completat de Zarea Bălți cu 48 de puncte şi, de asemeni, un meci mai puţin disputat.
Urmează, pe poziţia a patra, Dacia Chișinău, tot cu 48 de puncte, dar cu un meci mai mult disputat decât gruparea bălţeană.
Zimbru vine pe locul cinci cu 40 de puncte, iar Petrocub-Hânceşti - pe şase cu 26 de puncte.
În partea a doua a clasamentului, Speranţa Nisporeni se clasează pe locul şapte, cu 23 de puncte, Academia Chișinău - pe opt cu 22 de puncte, Dinamo-Auto Tiraspol - pe nouă, cu 17 puncte, Saxan Ciadîr-Lunga - pe 10 cu 15 puncte, iar "lanternă roşie" este FC Ungheni cu doar 13 puncte.
Etapa a 26-a se va disputa pe 4 şi 5 aprilie şi programează două puncte de interes major: la Bălţi, Zarea va găzdui pe Zimbru, iar la Tiraspol, Sheriff se primi replica Daciei.
- Campionatul Moldovei de fotbal: Milsami a câştigat partida cu CF Ungheni
- Sânge proaspăt la Zimbru Chișinău. Portdrapelul fotbalului moldovenesc a achiziționat cinci jucători
- Milsami, îngenunchiată de Sheriff. Cu ce scor a pierdut meciul
- Teren impracticabil! Meciul dintre Petrocub Hânceşti şi Speranţa Nisporeni a fost amânat
- "Vulturii" atacă "Zimbrii". Divizia Naţională de fotbal revine în actualitate după o pauză de 2 săptămâni