Sheriff Tiraspol a făcut spectacol în partida din deplasare cu Zimbru Chișinău. Care a fost scorul
Sheriff Tiraspol a făcut spectacol în partida din deplasare cu Zimbru Chișinău din cadrul etapei a noua a Diviziei Naționale, scor 4-0.
A fost a 91-a confruntare dintre cele două cluburi.
"Galben-negrii" au deschis scorul în minutul 34 prin Robert Ndip Tambe, iar în scurt timp după pauză, în minutul 51, și-au dublat avantajul prin Maxim Cojocaru, care a profitat de o eroare gravă comisă de către defensiva chișinăuienilor. A fost primul gol marcat de mijlocaș în actuala ediție de campionat.
Gazdele nu și-au revenit și peste un sfert de oră au încasat cel de-al treilea gol. Autor – același Robert Ndip Tambe. A fost al patrulea gol marcat de camerunez în această ediție de campionat.
"Sunt mulțumit de jocul lui Tambe. A muncit foarte mult și a oferit spații libere coechipierilor săi. Cred că poate progresa mult și pe viitor o va face. Am mulți jucători în lot cu un potențial mare", a menţionat Zoran Zekic, antrenor FC Sheriff.
În minutul 79, Zimbru a rămas în inferioritate numerică. Dan Pîslă a văzut cartonașul roșu direct, după o intrare dură asupra căpitanului tiraspolenilor Veaceslav Posmac.
Scorul final a fost stabilit de danezul Patrick Pedersen în minutul 87.
"Nu a fost ușor, ne-a fost greu. Bine că am înscris un gol repede, apoi a fost ok, am marcat alte trei goluri. Important pentru noi a fost să câștigăm", a declarat Antun Palic, mijlocaș FC Sheriff.
"Am arătat tot de ce suntem în stare. Am fost concentrați pe tot parcursul partidei. Am marcat patru goluri. Este bine pentru noi și suporterii noștri. Am făcut un meci bun cu Zimbru. Trebuie să păstrăm același nivel și în partidele ce urmează", a precizat Jaroslav Jach, fundaș FC Sheriff.
A fost a șasea înfrângere suferită de Zimbru în actuala ediție de campionat. După 9 partide disputate, "galben-verzii" se află pe locul 7 în clasament.
"Ca să câștigi împotriva lui Sheriff îți trebuie ca ei să treacă printr-un moment mai puțin bun, iar tu să-ți atingi performanța maximă", a subliniat Sorin Colceag, antrenor FC Zimbru.
În celelalte partide ale etapei, Sfântul Gheorghe Suruceni a remizat cu Speranța Nisporeni, scor 0-0, Milsami Orhei și Codru Lozova au înregistrat același scor alb, iar Petrocub Hâncești a dispus la Ternovca de Dinamo Auto Tiraspol cu scorul de 1-0.