Sheriff Tiraspol a învins fără drept de apel campioana Croației, Dinamo Zagreb
Sheriff Tiraspol este la un pas de un miracol, calificarea în premieră în grupele Ligii Campionilor. "Galben-negrii" au învins aseară fără drept de apel campioana Croației, Dinamo Zagreb în prima manșă a play-off-ului competiției. Sheriff s-a impus pe teren propriu cu scorul de 3-0.
Gazdele au început furibund meciul și după câteva ocazii ratate au reușit să marcheze la finalul primei reprize prin Adama Traore.
Campioana Moldovei a continuat asediul la poartă adversă și în repriza secundă, iar elenul Dimitrios Kolovos a dublat avantajul echipei antrenate de ucraineanul Iuri Vernidub, în minutul 54, reușind un gol de senzație.
Sheriff nu s-a oprit aici și a mai înfipt încă o dată cuțitul în rana adversarului, înscriind golul trei în minutul 80 prin Adama Traore, care astfel și-a trecut în cont dubla.
Meciul retur dintre Sheriff și Dinamo se va disputa pe 25 august în capitala Croației.
În cazul în care nu va pierde partida la o diferență mai mare de trei goluri, echipa din Tiraspol se va califica în premieră în faza grupelor Ligii Campionilor, ceea ce va reprezenta cea mai mare performanță pentru fotbalul moldovenesc.
Dacă, totuși, va fi eliminată, Sheriff va evolua fază grupelor Ligii Europei, a doua competiție valorică inter-cluburi de pe "bătrânul continent".