Sheriff Tiraspol a jucat doar două meciuri cu Dinamo Kiev
Chiar dacă istoria confruntărilor moldo-ucraniene are o durată de peste 60 de ani, Sheriff a jucat cu Dinamo Kiev în doar două meciuri. Se întâmpla la turnee amicale disputate în afara Moldovei acum 6 ani. Joi, Dinamo va disputa în premieră un meci din cadrul Cupelor Europene în Moldova.
Sheriff Tiraspol a jucat doar două meciuri cu Dinamo Kiev. Primul a avut loc la Moscova pe 21 ianuarie 2004 în sferturile de finală ale Cupei CSI. Pe atunci, echipa antrenată de Leonid Kuciuk câştigat. Victor Barâşev a marcat singurul gol al partidei.
Peste doar 4 luni, Sheriff întâlnea Dinamo la Kiev într-un meci din cadrul turneului "Valerii Lobanovski". Dinamoviştii şi-au luat revanşa cu 4-0 în finala competiţiei. Atunci, la echipa ucraineană evoluau Aliev, Cesnauskas sau Milevski, care apără şi astăzi culorile vicecampioanei Ucrainei.
Istoria confruntărilor moldo-ucrainene a început încă pe timpurile echipei Dinamo Chişinău, în anii '40 ai secolului trecut. Cel mai bun rezultat a fost înregistrat de Burevestnik în 1963, pe stadionul Republican, când echipa din Chişinău a învins Dinamo Kiev cu 1-0 prin golul lui Vladimir Ţinkler.
Pentru prima dată, un club din Moldova a întâlnit o echipă din Ucraina în cupele europene în sezonul 1997 - 98, când Zimbru a jucat în Cupa UEFA cu Şahtior Doneţk, 1-1 acasă şi 0-3 în deplasare. Metalurg Zaporojie, Metalurg Doneţk şi Tavria Simferopol sunt altele trei echipe din Ucraina care au disputat meciuri în Europa, contra echipelor din Moldova.