Sheriff Tiraspol a pierdut meciul cu formaţia franceză, Nice
Sheriff Tiraspol a pierdut la limită meciul din prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Conferinţelor cu formaţia franceză, Nice. Campioana Moldovei a fost învinsă în meciul jucat pe stadionul Zimbru cu scorul de 0-1.
Elevii lui Roberto Bordin au avut un debut de partidă destul de bun. Deşi au încercat să pună presiune pe adversar, nu au reuşit să înscrie. În schimb a făcut-o formaţia oaspete în prelungirile primei reprize.
Ayoub Amraoui a marcat pentru echipa antrenată de Didier Digard iar acesta avea să fie şi singurul gol al acestei partidei. Marocanul de 18 ani l-a surprins pe portarul Sheriff-ului, Maksym Koval, cu un şut-centrare.
În partea a doua, "viespile" s-au aruncat în atac şi început să apară şi primele ocazii clare de marcat şi de a recupera din handicap. Abdoul Tapsoba a avut două oportunități de a restabili egalitatea.
Partida retur din optimile UEFA Europa Conference League dintre Olympique Nice şi Sheriff Tiraspol se va disputa în data de 16 martie pe Allianz Riviera.