Sheriff Tiraspol îşi poate mări bugetul cu încă 9 mln de euro
Nouă milioane de euro! Aceasta este suma pe care o va primi Sheriff Tiraspol în cazul în care ajunge în Grupele Champions League. Pentru aceasta, tiraspolenii au nevoie de o victorie la o diferenţă de două goluri în meciul cu FC Basel. Şi înfrângerea însă oferă Campioanei Moldovei posibilitatea de a-şi mări bugetul. Participarea în grupele Ligii Europa "îngraşă" conturile tiraspolenilor cu aproape un milion de euro.
După ce a câştigat anul trecut 3 milioane şi jumătate de euro din prezenţa în cupele europene, Sheriff Tiraspol este foarte aproape de un nou record pentru fotbalul moldovenesc. În cazul în care ajunge în grupele Champions League, campioana Moldovei va încasa 9 milioane 530 de mii de euro.
Până acum, Sherifii şi-au asigurat deja suma de 2 milioane 430 de mii de euro pentru accederea în faza play-off a competiţiei. În cazul în care vor ajunge în grupe, vor primi o sumă de trei ori mai mare. Dar lucrurile nu se opresc aici. În grupe, echipele mai primesc şi bonusuri: 400 de mii de euro pentru un egal şi 800 de mii pentru o victorie. Astfel orice echipă mai poate câştiga până la 5 milioane de euro în această fază a competiţiei.
În cazul în care nu se califică în meciul cu Basel, Sheriff va juca până în iarnă în grupele Europa League. Acolo, orice participant are asigurată o sumă de 900 de mii de euro şi mai poate câştiga din bonusuri până la 720 de mii de euro.
În Liga Campionilor, orice club poate primi doar din premii peste 30 de milioane de euro. În Europa League - doar 6 milioane de euro. Diferenţa paradoxală a acestor competiţii este că în cazul în care câştigi Europa League vei primi mai puţini bani decât dacă ajungi în Grupele Ligii Campionilor.