Sheriff Tiraspol va reprezenta din nou Republica Moldova în preliminariile Ligii Campionilor
Sheriff Tiraspol va reprezenta din nou Republica Moldova în preliminariile Ligii Campionilor. În primul tur preliminar ”galben-negrii” vor avea adversari accesibili. "Viespile" vor fi cap de serie în primele două tururi preliminare ale Ligii Campionilor.
În primul dintre ele, tiraspolenii ar putea da peste fosta adversară a Daciei și Zimbrului din preliminariile Ligii Europei din anii precedenți, Șkendia Tetovo, care a devenit în ultimul sezon campioană a Macedoniei.
Campioana Slovaciei, Spartak Trnava, și cea a Slovenia, Olimpia Ljublana, sunt alte două posibile adversare ale tiraspolenilor.
Dacă se va califica în turul doi, misiunea ”șerifilor” va fi ceva mai complicată. Tiraspolenii ar putea da peste campioana României, CFR Cluj, dar și peste alte adversare mai bine cotate:
Rosenborg Trondheim din Norvegia, Țrvena Zvezda Belgrad din Serbia și Hapoel Beer-Șeva din Israel.
În ultimul sezon al cupelor europene inter-cluburi Sheriff Tiraspol a ajuns până în faza grupelor Ligii Europei, a luptat pentru calificarea în șaisprezecimile de finală ale competiției până în ultima etapă, însă nu a reușit să ajungă în ”primăvara europeană”.
- Finala Ligii Campionilor, urmărită cu sufletul la gură de microbiștii din Chișinău
- Speranţa Nisporeni ţinteşte victoria în partida cu Sheriff Tiraspol
- Un avocat îl dă în judecată pe Sergio Ramos şi cere daune de UN MILIARD DE EURO
- Cum a văzut reporterul Radu Galbur finala Ligii Campionilor de la Kiev