Sherifii nu concep alt rezultat decât victoria în meciul cu BATE Borisov
Plecăm doar după victorie, au declarat jucătorii lui Sheriff Tiraspol, care au făcut astăzi deplasarea la Minsk, pentru meciul retur cu BATE Borisov din Europa League. Sherifii conştientizează că pun în joc ultima carte, pentru că returul cu BATE este ultima şansă la calificare în primăvara europeană şi nu concep alt rezultat decât victoria.
Sheriff Tiraspol a plecat la Minsk, unde va disputa meciul retur cu BATE Borisov din Europa League. Tiraspolenii au plecat doar după victorie, un alt rezultat reducând practic la zero şansele la calificarea în primăvara europeană.
Antrenorul Andrei Sosniţchi, care şi-a sărbătorit ziua de naştere pe 2 noiembrie, nu aşteaptă un cadou de la elevii săi şi este realist înainte de returul cu BATE Borisov.
Brazilianul Jymmy Franca nu a făcut deplasarea la Minsk, în schimb la echipă a revenit Miral Samaradzic, care a fost accidentat.
Partida BATE - Sheriff se va disputa joi seara, pe stadionul Dinamo din Minsk.