Show de excepţie! Primul delfinariu din Chişinău îşi deschide uşile pentru spectatori
Primul delfinariu din Chişinău îşi deschide uşile pentru spectatori. Complexul va fi inaugurat vineri, 27 mai. Organizatorii susţin că, pentru deschidere, au adus din Odesa patru delfini şi două foci care vor face un show de excepţie.
Biletele pentru primul spectacol au fost deja scoase la vânzare.
"230 de lei preţul de intrare a unui bilet. Animalele au venit din Odesa de la Delfinariul Nemo. Programul va fi de trei ori pe zi. Vor fi trei spectacole începând cu orele 12:00, 15:00, 18:00. O să cânte, o să danseze, delfinii o să arate trucuri", a explicat Adrian Focşa, manager Delfinariu.
"Aceşti delfini au între trei şi şase ani. Ei s-au născut la noi, la delfinariul din Odesa", a precizat Natalia Goceva, medic veterinar.
Bazinul pentru spectacolele organizate la Chişinău are o lungime de 25 de metri şi lăţimea - 15 metri. Organizatorii dau asigurări că delfinii şi focile vor avea toate condiţiile necesare.
"Au apă artificială conform condiţiilor şi probelor mării. Ei sunt hrăniţi, ei nu caută singuri hrana. Lor li se aduce hrana", a explicat Adrian Focşa.
"Pentru a obţine obţine autorizaţia sanitar-veterinară, noi ne-am axat pe cerinţele europene pentru că Moldova nu are aşa cerinţe pentru a întreţine animale, specia dată de animale. Deci ne-am axat pe internaţionale, europene", a conchis şefa secţiei Sănătate Animală a Direcţiei pentru Siguranţa Alimentelor din Chişinău, Larisa Berariu.
Pe lângă show-ul delfinilor, moldovenii vor putea să înoate alături de animale, doar că această plăcere va costa două mii de lei. Iar o cerere în căsătorie la delfinariu va costa în jur de 1.500 de lei. Noul complex are o capacitate de 520 de locuri.