Şi-a făcut avere din banii oamenilor. Un director de filială de bancă din Donduşeni, trimis în judecată
Fostul director al filialei unei bănci comerciale din Donduşeni va compărea în faţa magistraţilor, fiind acuzat de încălcarea regulilor de creditare, abuz de serviciu și însușirea mijloacelor bănești în proporții deosebit de mari în procesul de creditare a mai multor persoane din raioanele de nord a țării.
Procurorii anticorupție și organul de urmărire penală al Inspectoratului de poliție Dondușeni au pornit și cercetat mai multe cauze penale pe faptul delapidării și însușirii mijloacelor financiare, în sumă totală de 1.893.955 de lei, de la filiala băncii comerciale, de către persoane ce reprezintă conducerea băncii, cauze care au fost conexate într-o procedură unică.
"La data de 24 august 2018 în legătură cu sustragerea învinuitei de la urmărirea penală, a fost dispusă căutarea acesteia, iar octombrie învinuita a fost reținută, la moment fiindu-i aplicată măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara. În cadrul urmăririi penale aceasta nu și-a recunoscut vinovăția.
Totodată, procurorii anticorupție au sesizat Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale din cadrul CNA pentru identificarea mijloacelor bănești sustrase și recuperarea prejudiciului cauzat, fiind recuperate în acest sens bunuri în valoare totală de 1 063 255,5 lei", se arată în comunicatul emis de Procuratura Anticorupţie.
Pentru vina sa, fostul director al filialei băncii riscă o pedeapsă cu amendă de la 500 – 20 000 unităţi convenţionale sau închisoare de până la 6 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
- DRUMURI BUNE LA DONDUȘENI. Până în octombrie vor fi daţi în exploatare 27 de kilometri de drum (FOTOREPORT)
- 122 de infracţiuni, descoperite de la începutul anului datorită implicării vecinilor
- Utilaje moderne şi cursuri de calificare gratuite. O fabrică de textile din Donduşeni, un exemplu de dezvoltare pentru antreprenori din nordul ţării