Şi-a înjunghiat concubina în prezenţa unui minor. Acum va sta şase ani la puşcărie
Un bărbat din Călăraşi a fost condamnat la şase ani privaţiune de libertate pentru că şi-a bătut concubina. Potrivit procurorilor, în vara anului trecut, inculpatul i-a aplicat femeii o lovitură de cuţit, cauzîndu-i vătămări corporale grave.
Anterior, bărbatul a mai aplicat violenţa fizică faţă de concubina sa. Astfel, în iulie 2011 instanţa de judecată a emis o ordonanţă de protecţie prin care inculpatul a fost obligat să păstreze o distanţă de cel puţin 50 metri faţă de femeie.
O lună mai târziu, însă, bărbatul de 41 ani, încălcând prevederile ordonanţei, a intrat în apartamentul unde locuia concubina sa şi a înjunghiat-o. Scena s-a desfăşurat în prezenţa copilului minor al cuplului. În urma vătămărilor corporale grave cauzate, femeia a fost internată în spital şi supusă unei intervenţii chirurgicale.
Recent, inculpatul a fost condamnat la şase ani de închisoare în penitenciar de tip închis.