Şi-a înjunghiat iubita, după ce a aflat că s-a căsătorit cu altul
Foto: ziarelive.ro
O asistentă medicală, în vârstă de 30 de ani, a fost înjunghiată în holul instituţiei în care activa. Făptaşul s-a dovedit a fi fostul iubit al femeii.
Potrivit poliţiei, bărbatul a fost reţinut la doar câteva ore de la comiterea infracţiunii. Este vorba de un locuitor al raionului Hânceşti, în vârstă de 35 de ani.
În cadrul audierilor, bărbatul a prezentat arma cu care şi-a înjunghiat iubita. Potrivit lui, pe parcursul ultimului an, aflându-se la muncă în Italia, el îi trimetea bani sistematic. Iar când s-a întors în ţară, a aflat că iubita sa s-a căsătorit cu altul.
Bărbatul este cercetat penal şi riscă privaţiune de libertate de la 8 la 15 ani.