Şi-a pedepsit pisica, iar acum riscă închisoarea. Ce a făcut o studentă VIDEO
Embed:
O studentă din Taiwan şi-a pedepsit pisica şi este acum acuzată de cruzime faţă de animale, după ce a postat pe Internet poze şi un filmuleţ cu animalul chinuit. Kiki Lin şi-a îndesat pisica, numită tot Kiki, într-un borcan, scrie gandul.info.
Tânăra a spus că a băgat mâţa în borcan pentru a o pedepsi pentru că a fost obraznică. Acuzată pe Facebook că abuzează animalul, ea a răspuns că cei care o critică au prea mult timp liber. Când scandalul a luat proporţii şi studenta a fost contactată de presă, ea şi-a explicat gestul spunând că experimenta diverse modalităţi de a transporta pisica.
Studenta a fost pusă sub acuzare de Protecţia Animalelor din oraşul Taichung şi riscă o amendă usturătoare şi până la un an de închisoare.