Şi-a prelungit contractul pe doi ani. Juan Mata rămâne la Manchester United
Atacantul Juan Mata a pus capăt zvonurilor legate de o eventuală plecare a sa de la Manchester United. Contractul fotbalistului spaniol expira la 30 iunie, dar acesta a semnat un nou acord, valabil până în 2021, cu opţiunea de prelungire pentru încă un an.
Ibericul a ajuns la "diavolii roşii" de la Chelsea Londra, în ianuarie 2014, pentru circa 45 de milioane de euro. În acest răstimp el a jucat 218 partide şi a marcat 45 de goluri în toate competiţiile.
Împreună cu United Mata a cucerit 3 trofee: Cupa Angliei, Cupa Ligii Engleze şi trofeul Ligii Europei.
Şi concitadina lui United, Manchester City, a anunţat prelungirea contractului cu unul dintre fotbaliştii săi importanți. Kyle Walker a semnat un acord valabil până în 2022.
"Visul meu a fost să ajung aici şi să stau cât mai mult timp. Sper că acum voi avea ocazia să răsplătesc încrederea acordată şi să cuceresc multe trofee", a menţionat Kyle Walker.
Fundaşul englez joacă pentru "citadini" din vara anului 2017, atunci când a fost achiziţionat pentru aproape 53 de milioane de euro de la Tottenham Hotspur.