Preşedintele Curţii Constituţionale, Domnica Manole, va primi din partea statului 800 de mii de lei drept despăgubiri morale pentru tragerea ilegală la răspundere penală în 2016, care s-a soldat cu achitare peste trei ani.
Ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, a declarat pentru postul nostru de televiziune că aceasta hotărâre va fi atacată la Curtea de Apel.
Domnica Manole a ajuns să fie cercetată penal în 2016, după ce, în calitate de judecător al Curţii de Apel Chişinău, a adoptat o hotărâre în care a obligat Comisia Electorală Centrală să iniţieze un referendum, la iniţiativa Platformei Demnitate şi Adevăr, prin care să fie modificată Constituţia, iar şeful statului să fie ales de către popor.
În august 2019, Manole a fost achitată, după ce procurorul pe acest caz, Eugeniu Rurac, a renunţat la învinuirea înaintată pe numele ei, după ce a făcut cunoştinţă cu probe suplimentare.