Un bărbat cu dublă cetățenie și-a ticsit bagajul cu țigări și vroia să le transporte ilegal în Marea Britanie.
Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 53 de ani, identificat de către funcționarii vamali în conlucrare cu polițiștii de frontieră, în Aeroportul Internațional Chișinău.
În timpul controlului de securitate al pasagerilor de la ruta Chișinău-Londra, echipa comună a avut suspiciuni în ceea ce privește conținutul bagajului de cală, motiv pentru care a fost supus unor verificări amănunțite.
În rezultat, au fost depistate 180 pachete de țigări pe care bărbatul nu le-a declarat.
Țigările au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional.