Și-a violat fiica, apoi și nepoțica. Judecătoria Anenii Noi a pronunțat sentința în privința inculpatului
Un bărbat, de 44 de ani, din raionul Anenii Noi, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru viol și acțiuni violente cu caracter sexual. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Anenii Noi.
Potrivit procurorilor, în perioada anilor 2011-2012, acuzatul și-a violat fiica minoră. Iar, în 2022, a venit în ospeție la domiciliul victimei, care deja era adultă, se căsătorise și devenise mamă. Bărbatul era în stare de ebrietate alcoolică și se certase cu actuala soție, astfel a rămas să doarmă acasă la fiică. Ca urmare, inculpatul și-a violat nepoțica și a lăsat-o însângerată pe podea. După ce s-a trezit de la plânsetele micuței, mama copilei a alertata vecinii, ambulanța și poliția.
Inculpatul a refuzat să facă declarații pe caz.
La pronunțarea sentinței, instanța a dispus încasarea din contul inculpatului în contul bugetului de stat a sumei de 22 400 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.