Și-ar fi cumpărat un permis de conducere fals cu 15 mii grivne. Un cetățean al Ucrainei, depistat la frontieră
Foto: border.gov.md
canal tv
Un șofer de autocar şi-a cumpărat permisul contra sumei de 15 mii grivne. Documentul, care ar fi eliberat de către autoritățile ucrainene pe numele persoanei aflate la linia de control, a fost depistat în punctul de trecere a frontierei comun Palanca-Maiaki-Udobnoe.
Potrivit poliţiei de frontieră, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a prezentat șoferul, în vârstă de 43 de ani şi în timpul verificărilor documentelor de călătorie, polițiștii de frontieră au avut suspiciuni asupra autenticității permisului de conducere.
La audieri, cetățeanul le-a spus poliţiştilor de frontieră că își pierduse permisul de conducere și ar fi apelat la intermediari, identificați pe rețelele de socializare, pentru perfectarea altui document, oferind 15 000 de grivne.
Poliţia de frontieră a precizat că șoferul a fost înlăturat de la conducerea autocarului, la volanul căruia a urcat al doilea șofer, inclusiv străinul - neautorizat la trecerea frontierei de stat.
Documentul fals a fost ridicat și transmis spre expertiză.