Şi-au creat propriile accesorii. Câteva femei din capitală au participat la un atelier de creare a baticurilor
Deşi nu sunt pictori, astăzi au luat în mână pensule şi au hotărât să-şi facă accesorii mai deosebite. Este vorba despre 15 femei din capitală, care au participat la un atelier de creare a baticurilor.
Mihaela Ciorici a început să picteze baticuri dintr-o simplă curiozitate: "Acesta este gândit iniţial ca un panou, dar poate fi folosit şi ca o batistă şi ca un accesoriu pentru plajă, sau ca un fular. Dacă este îngrijit corect acesta poate ajunge şi la copii, şi la nepoţi şi la strănepoţi. Se spală în apă caldă cu şampon şi se calcă cu fierul de călcat, dar trebuie să aibă neapărat o altă ţesătură asupra lui".
Organizatorii spun că arta baticului este nouă în Moldova.
"Persoanele care au venit sunt străine de ceea ce înseamnă arta baticului, de ce înseamnă desen. Însăţi scopul este ca ele să vină, să vadă care sunt paşii şi să plece acasă cu lucrarea lor", a menţionat Galina Sănduţa, organizator.
Participantele la atelier au rămas încântate de rezultatele obţinute:
"Mi se pare foarte interesant procesul, deşi eu nu prea am pictat în viaţa mea, dar mi s-a părut uşor şi imi place rezultatul".
"E ceva nou pentru mine, baticul. Nu am încercat niciodată şi am mii de emoţii".
Femeile spun că au deja un loc în garderobă pentru noul accesoriu:
"Eu mi-am dorit foarte mult ceva cu maci, chiar mi-am dorit recent o rochie cu maci şi nu am găsit şi atunci când am auzit de atelier, m-am gândit de ce să nu vin să-mi desenez eu singură ceea ce îmi place foarte mult".
Arta picturii pe batic a apărut acum 1 000 de ani, în Africa şi Asia. Un astfel de accesoriu costă în magazinele din ţara noastră peste 300 de lei.
- La Chişinău a fost inaugurat un atelier de confecţionare manuală a cadourilor de Crăciun (VIDEO)
- Petrec frumos timpul şi contribuie la menţinerea tradiţiilor. Mai mulţi tineri au creat mărţişoare handmade
- Cursuri gratuite pentru elevii pasionaţi de film şi fotografie. În capitală a fost deschis un atelier