Și-au hărțuit sexual colega de liceu. Doi tineri, pe banca acuzaților
Doi tineri vor compărea pe banca acuzaților pentru că și-au hărțuit colega de liceu. Potrivit procurorilor PCCOCS, totul s-a întâmplat în perioada anilor 2018-2020, pe când toți erau liceeni. Mai exact, ce doi indivizi au amenințat-o pe victimă ca aceasta să le trimită poze cu ea dezgolită.
Potrivit materialelor cauzei, în anul 2018, unul dintre învinuiți a pretins că este într-o relație și că are sentimente față de victimă. El a convins-o pe fată să-i transmită cu ea poze dezbrăcată, iar aceasta i-a trimis 4 fotografii în lenjerie intimă. Individul a păstrat fotografiile în computerul său.
Ulterior, în 2019, cel de-al doilea inculpat a aflat despre aceste fotografii și i-a scris și el fetei să-i transmită poze, doar că deja nud. Fata a refuzat, iar individul a amenințat-o că va posta pe rețele imaginile cu ea de la prietenul său. Zis și făcut, acesta a postat fotografiile pe o rețea de socializare în care ea apare cu sânii la vedere. După câteva ore, el a șters fotografiile, totuși mai multe persoane au reușit să o cunoască pe fată.
Drept urmare, fata a avut de suferit emoțional și psihologic, inclusiv din cauza persoanelor care au văzut fotografia cu ea în sânii goi.
Părinții victimei au observat o schimbare în comportamentul fiicei lor și i-au verificat telefonul, iar acolo a văzut imaginile trimise de ea. Prin urmare, dispozitivele ridicate de ofițerii Direcției investigații infracțiuni informatice de la învinuiți au fost transmise la expertizare, care a durat peste doi ani.
Victima a beneficiat de consiliere psihologică, iar acum își continuă studiile.
Potrivit Codului penal, cei doi învinuiți riscă pedeapsa cu amendă în mărime de la 42.500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 140 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.