Şi-au jurat credință şi iubire. O deținută și-a unit destinul cu un fost deținut (FOTO)
O deținută din custodia Penitenciarului nr.11-Bălți și-a unit destinul cu un fost deținut. Aceștia și-au jurat credință, iubire și respect, rostind un "Da" ferm în fața reprezentantului Stării Civile.
Alături de miri la ceremonie au fost rudele, care au venit cu urări de bine pentru familia nou formată.
Tinerii au decis să-și înregistreze oficial căsătoria în speranța că împreună vor trece mai ușor peste încercările vieții.
Reprezentantul Stării Civile și ai Serviciului activitate educativă, psihologică și asistență socială al instituției de detenție le-au dorit noii familii multă dragoste și viață împlinită, astfel încât viitorul să le fie mai luminos.
Rolul căsătoriei după gratii nu constă doar în iubirea prin care cei doi devin un singur trup și școala în care omul învață să devină responsabil unul față de celălalt, dar are și un impact pozitiv asupra deţinuţilor, motivându-i să aibă un comportament responsabil în perioada detenţiei și facilitându-le resocializarea în perioada de după eliberare.
De la începutul anului curent, în Penitenciarul nr.11-Bălți au fost înregistrate 16 căsătorii.