Şi-au jurat din nou dragoste și credință! 19 cupluri din Capitală au sărbătorit nunțile de aur și diamant
19 cupluri au fost azi omagiate la Oficiul Stării Civile din Capitală, unde și-au serbat nunțile de aur și diamant. Soții și-au jurat din nou dragoste și credință, iar autoritățile municipale le-au înmânat premii bănești.
Anatolie și Stepanida Litvinov sunt împreună deja de peste jumătate de secol. Potrivit lor, o căsnicie durabilă se bazează pe dragoste și respect:
"-Era grănicer în orașul Leova. - Iar eu mă pregăteam să fiu asistentă medicală tot la Leova. Așa ne-am întâlnit. Am prietenit câțiva ani, după care ne-am căsătorit".
Petru și Raisa Șcerbatâh și-au consolidat familia cu umor.
Timp de jumătate de veac, în familia Șcerbatâh s-au întâmplat de toate. Momentele complicate n-au trecut fără veselă spartă:
"Îmi pare rău de veselă, nu de alt ceva. Certuri au fost".
Soții Labastov sunt împreună deja de 60 de ani. Eduard și acum își amintește că, patru ani de zile, a tot curtat-o pe Galina.
Primăria Capitalei le-a oferit cuplurilor omagiate câte o mie de lei.