Şi-au pus în pericol propria viață! Peste 50 de şoferi au urcat beţi la volan în doar trei zile
Au urcat la volan în stare de ebrietate şi și-au pus în pericol propria viață, dar și a celorlalți participanți la trafic. Este vorba despre 54 de şoferi, documentaţii în ultimele trei zile de inspectorii de patrulare.
Conform legislației în vigoare, concentrația maximă admisibilă de alcool este de 0.15 mg/l în aerul expirat și 0.3 g/l în sânge.
Potrivit Codului Contravențional al Republicii Moldova:
Art.233 aln.1) Conducerea vehiculului de o persoană care se află în stare de ebrietate produsă de alcool ce depăşeşte gradul maxim admisibil stabilit de lege, dacă fapta nu constituie infracţiune, se sancţionează cu amendă de 3.000 de lei cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 2 la 3 ani.
Potrivit Codului Penal al Republicii Moldova:
Art.264 1 aln.1) Conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte similare se pedepseşte cu amendă de până la 10.000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 3 la 5 ani.
Inspectoratul Național de Patrulare face un apel către toți conducătorii auto să respecte Legea și cerințele polițiștilor de patrulare aflați în misiune de serviciu.
- Exces de viteză şi beţi la volan. Sute de şoferi au fost traşi pe dreapta şi sancţionaţi de poliţişti
- Scuzele nu i-au salvat! Mai mulţi şoferi chercheliţi sau fără permis au căzut în plasa poliţiştilor
- A FĂCUT ATAC DE CORD la volan în plină viteză! Ce s-a întâmplat pe drum imediat după tragedie (VIDEO)
- NEBUNIE CURATĂ! Un bărbat conduce fără volan o maşină veche (VIDEO)
- Adevăratul MOTIV pentru care unii șoferi sunt agresivi la volan
- "Nopţi Albe" în suburbiile Chişinăului. Cinci şoferi beţi riscă să rămână fără permis (VIDEO)