Și-au văzut moartea cu ochii. Doi oameni din Turcia au fost grav răniți după ce o porțiune din podul pe care îl traversau s-a surpat cu tot cu ei.
În imaginile șocante, surprinse de o cameră de supraveghere, se vede cum, pe lângă oameni, în apă ajunge și o mașină. Din fericire, cei doi au fost salvați și duși la spital. Medicii spun că oamenii se vor însănătoși.
Autoritățile locale spun că structura podului a fost grav afectată de ploile torențiale de la sfârșitul săptămânii trecute.