Și în acest sezon estival, taberele de odihnă pentru copii ar putea să rămână închise
Taberele de odihnă pentru copii ar putea, şi în acest sezon estival, să rămână închise. Situaţia este una incertă, spun proprietarii acestora. Ei sunt nemulţumiţi că nu pot începe pregătirile întrucât autorităţile îi ţin în suspans şi ezită să le spună dacă vor putea sau nu activa. Mai mult, aceştia susţin că dacă în următorele zile nu vor primi undă verde din partea autorităţilor, nu vor reuşi să facă reparaţie şi să amenajeze teritoriul în timp util şi există riscul să rămână şi în acest an cu porţile închise.
De doi ani, la tabără din Răculeşti, raionul Criuleni, nu se mai aud zâmbete de copii. Aici timpul parcă s-a oprit în loc. În încăperi miroase a mucegai, pereţii plini de crăpături sunt împânziţi de păianjeni, iar printre carusele au crescut buruieni.
Proprietarul spune că în perioada cât tabăra nu a activat, a investit zeci de mii de lei în întreţinerea zonei de agrement fără a primi vreo scutire din partea statului.
"Anul curent am scris scrisoare. În conformitate cu hotărârea de Guvern. Poate pretindem la o scutire. Am primit răspuns că nu au posibilitatea să ne scutească.", a spus proprietarul taberei de odihnă din Răculeşti, Vitalie Teaca.
Într-o situaţie similară este şi Vadim Covarjic, care deţine o tabără de odihnă în pădurea de lângă satul Cârnăţeni, raionul Căuşeni. Înainte de pandemie, agentul economic a investit câteva milioane de lei pentru amenajarea şi reparaţia acesteia. Avea planuri mari, însă toate i-au fost date peste cap.
"Aveam în plan să construim câteva blocuri care să aibă condiţii moderne pentru 2-3 persoane. O nouă piscină. În situaţia în care ne aflăm, am fost nevoiţi să amânăm aceste investiţii.", a menționat proprietarul taberei de odihnă din Cârnăţeni, Vadim Covarjic.
Proprietarii taberelor de odihnă dau asigurări că dacă li se va permite să activeze, vor putea face faţă normelor sanitare.
"Merge vorba despre testarea totală a elevilor, a copiilor care vin pe teritoriu la începutul schimbului. Merge vorba de testarea de COVID a lucrătorilor. Şi absolut intrarea pe teritoriu a oamenilor străini.", a afirmat proprietarul taberei de odihnă din Răculeşti, Vitalie Teaca.
Ideea redeschiderii taberelor de odihnă pentru copii este susţinută de mai mulţi părinţi.
"Taberele pentru copii presupun o diversitate de activităţi. Aceştia au nevoie să mai schimbe anturajul pentru a se odihni şi a se umple de noi forţe."
"Copiii au nevoie de comunicare, să interacţioneze. Dacă vor fi respectate toate restricţiile, cred că ar fi o idee bună."
Am încercat să aflăm poziţia Ministerului Educaţiei în acest sens, iar responsabilii ne-au cerut o solicitare oficială, la care nu am primit deocamdată un răspuns.