Și persoanele cu mască pot fi recunoscute. O companie japoneză a dezvoltat un sistem de recunoaștere facială cu o precizie de 99,9%
Compania japoneză NEC, care dezvoltă sisteme de recunoaștere facială, a lansat unul care poate identifica oamenii chiar și atunci când poartă măști, cu atât mai necesar în contextul pandemiei care impune purtarea măștilor sanitare.
"Nevoile au crescut și mai mult în contextul pandemiei, deoarece starea de urgență a continuat mult timp, așa că am introdus această tehnologie pe piață", a declarat pentru Reuters Shinya Takashima, asistent manager al diviziei de platforme digitale NEC.
Sistemul analizează părțile feței care nu sunt acoperite, cum ar fi ochii, fruntea, pentru a verifica identitatea persoanei.
Înainte de pandemia de coronavirus, algoritmii de recunoaștere facială nu reușeau să identifice 20-50% din imaginile persoanelor care purtau măști, conform unui raport al Institutului Național de Standarde și Tehnologie, dar până la sfârșitul anului 2020, nivelul de precizie a fost mult îmbunătățit.
Noul sistem a fost pus în vânzare în octombrie, iar printre clienți se numără Lufthansa și Swiss International Airlines.