Şi PPCD va lupta pentru Capitală. Vezi cine este candidatul
Radu Buşilă a fost desemnat candidatul Partidului Popular Creştin Democrat pentru alegerile locale. Acesta va "lupta", de rând cu ceilalţi candidaţi, pentru fotoliul de primar al Capitalei. O decizie în acest sens a fost luată la adunarea generală a filialei municipale.
Radu Buşilă este vicepreşedinte al PPCD şi liderul Coaliţiei Civice pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă.
Deocamdată, doar PL şi PCRM şi-au desemnat candidaţii la fotoliul de primar de Chişinău. Din partea liberalilor va candida, ca şi la alegerile din 2007, Dorin Chirtoacă, iar din partea PCRM, Igor Dodon.
Președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov a declarat că în următoarele zile, şi PD va nominaliza persoana care va purta "bătălia" pentru Capitală. "Avem mai multe variante: ar putea fi doamna Buliga sau ar putea fi domnul Filip. Ambii au cunoştinţele necesare pentru a organiza munca unei primării", a spus Diacov.
Nici PLDM nu şi-a făcut publică decizia. Anterior, preşedintele liberal-democraţilor, Vlad Filat, a declarat că numele candidatului PLDM la funcţia de primar al municipiului Chişinău, va fi anunţat după Congresul partidului, care va avea loc la 10 aprilie curent.
"Vom avea un candidat puternic la baza deciziei pe care o vom lua, va fi o analiză care ne va ajuta să ne hotărâm asupra candidatului. Nu vom merge cu ochii închişi", a menţionat Filat.
Amintim că Parlamentul a stabilit, în şedinţa din 31 martie, data desfăşurări alegerilor locale. Acestea vor avea loc la 5 iunie.