Siemens a anunțat că desfiinţează 6.900 de locuri de muncă la nivel mondial
Conglomeratul industrial german Siemens a anunțat joi că va elimina 6.900 de locuri de muncă la nivel mondial, dintre care jumătate în Germania, ca răspuns la modificările apărute în sectorul producției de energie, informează Reuters, citat de Agerpres.ro.
"Industria producției de electricitate traversează perturbări de o amploare și o viteză fără precedent. Energiile regenerabile pun alte forme de producție de electricitate sub o presiune crescută", a explicat, într-un comunicat, Lisa Davis, membru în comitetul director al Siemens.
Grupul a precizat că aproximativ jumătate din locurile de muncă vor fi eliminate în Germania, unde compania intenționează să închidă uzinele sale de la Goerlitz și Leipzig. Pe lângă Germania, măsurile de restructurare vor duce la eliminarea a aproape 1.100 de locuri de muncă în alte țări europene.
Săptămâna trecută, Siemens a anunțat că profitul său a scăzut la 2,2 miliarde de euro în trimestrul al treilea, de la 2,4 miliarde de euro în aceiași perioadă a anului trecut. Profitul realizat de operațiunile de electricitate și gaze naturale a scăzut cu 40% în ultimul exercițiu fiscal.
Decizia celor de la Siemens vine la scurt timp după ce conglomeratul industrial american General Electric a dezvăluit propriul plan de restructurare, după un an 2017 dezastruos. Ambele companii se confruntă cu o încetinire a cererii pentru echipamente destinate producției de electricitate pe baza utilizării de combustibili fosili într-un moment în care energiile regenerabile devin mai rentabile din punct de vedere economic.