Signal nu mai funcționează, după ce milioane de utilizatori au descărcat aplicația și au încetat să mai folosească WhatsApp
Platforma de mesaje Signal a anunțat, vineri, că are “probleme tehnice”, pe măsură ce milioane de noi utilizatori descarcă și folosesc aplicația, potrivit BBC.
Compania a înregistrat o creștere uriașă a interesului pentru aplicație, de când rivalul WhatsApp a dezvăluit, săptămâna trecută, noile politici de confidențialitate.
Pe Twitter, Signal a afirmat că a adăugat servere “într-un ritm record” și că lucra la restaurarea serviciului.
Atât Signal cât și Telegram, altă aplicație gratuită de mesagerie criptată, au beneficiat de pe urma nemulțumirii provocate de actualizarea termenilor și condițiilor WhatsApp.
WhatsApp le-a spus celor două miliarde de utilizatori că trebuie să permită aplicației să partajeze datele cu compania mamă Facebook dacă doresc să continue să folosească aplicația.
Aceasta nu se aplică utilizatorilor din Regatul Unit și Europa – însă notificarea a fost trimisă tuturor.
WhatsApp a subliniat că practica sa de partajare a datelor cu Facebook nu era ceva nou, și că nu era extinsă. A precizat că a existat “confuzie” în privința mesajelor sale, care inițial acordau un răgaz oamenilor până pe 8 februarie pentru a accepta termenii actualizați sau să se oprească din a folosi serviciul.
WhatsApp a prelungit data la 15 mai, spunând că va folosi această perioadă pentru a clarifica dezinformările.
“Nu putem vedea mesajele private sau să ascultăm apelurile și nici Facebook nu poate”, a precizat WhatsApp într-o postare pe blogul său.
Potrivit datelor de la firma de analitică Sensor Tower, Signal a fost descărcat de 246.000 de ori în săptămână dinaintea anunțului WhatsApp de pe 4 ianuarie, iar numărul de descărcări a crescut la 8,8 milioane în săptămâna următoare.
Miercuri, Telegram a anunțat că a depășit cifra de 500 de milioane de utilizatori activi la nivel global. Descărcările au sărit de la 6,5 milioane în săptămâna care a început pe 28 decembrie, la 11 milioane în timpul săptămânii următoare.
În aceeași perioadă, descărcările globale ale WhatsApp au scăzut de la 11,3 milioane la 9,2 milioane.