Sigur nu ştiai asta! De ce creștinii nu au voie să poarte ață roșie
Preoții ortodocși critică vehement obiceiul credincioșilor de a purta ață roșie la mână. Motivele sunt multiple, vezi explicațiile teologilor mai jos, scrie realitatea.net.
Părintele Calistrat din România, dar și părintele Maxim Melinti din Republica Moldova explică de ce creștinii trebuie să se îndepărteze de practicile păgâne precum sunt cititul în cafea sau purtatul aței roșii la mână pentru că acestea nu au nicio legătură cu Ortodoxia.
"Foarte multă isterie și foarte multă agitație legat de faptul că noi am importat sărbători din occident și le-am adus în Romania, iar în felul acesta desacralizăm creștinătatea și ortodoxia! Dar când te duci să îți citească în cafea sau în cărți, cu dama de verde în cărare și cu ghiocul prin cimitir să cauți strigoi sau moroi, când de Sfântul Andrei umbli cu usturoi și cu ciorapi întorși pe dos, sau cu ața roșie la mână de deochi și tămâie prin buzunare... nu-i tot un Halloween? Dar noi când stam cu nasul în zodiac și vrem să vedem cum ne merge, când calculăm la numerologie sau descifram visele nu facem la fel?", a scris Părintele Calistrat pe pagina sa de Facebook.
Părintele a ținut să sublinieze că "exagerarea nu face parte din tabieturile unui ortodox cuminte și obișnuit".
De unde vine obiceiul de a purta ață roșie la mână?
Potrivit părintelui Maxim Melinti, parohul bisericii de la Ghidighici, de vină este doctrina religioasă, care în ultima perioadă prinde rădăcini în Occident și în țările postsovietice — Kabbala.
"Conform cu învățăturilor kabbaliste, ața roșie poartă o energie puternică, care poate influența viața și soarta omului, de-al proteja de rău și de-al ajuta să obțină cât mai multe succese în afaceri și relații. Respectiv, cel care va purta ața roșie, se crede că va fi protejat de „ochiul rău", de deochi și invidia omenească", scrie pe blogul său părintele Maxim Melinti.
El explică că acest fenomen a căpătat popularitate acum câțiva ani, când interpreta Madonna, declarată ca fiind membra curentului Kabbala, și-a făcut apariția publică cu o astfel de brățară. Trend-ul a devenit și mai cunoscut datorită altor vedete, precum Filip Kirkorov, Michael Jackson, Rosie O'Donnell, Britney Spears, David Beckham și alții.
- Trebuie să ştii! Ce înseamnă dacă scrii cu litere mari
- STUDIU: Creştinii din vestul Europei sunt mai puţin toleranţi în ceea ce priveşte imigranţii
- UIMITOR! Acest ingredient te poate scăpa de senzația de foame
- Începe Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Ce reguli stricte trebuie să respecte credincioşii