Silicoanele cancerigene conţineau aditivi din benzină şi alte chimicale toxice
După implanturile cu ciment folosite în SUA de un estetician obscur, chirurgia estetică din Franţa este în mijlocul unui scandal uriaş. Analizele au scos la iveală substanţele din care erau fabricate silicoanele cancerigene.
Astfel, implanturile cu silicon realizate în Franţa şi conţin numeroase substanţe periculoase, printre care şi un aditiv folosit la fabricarea benzinei.
Potrivit Dailymail, analizele au arătat că în compoziţia implanturilor se află o combinaţie de substanţe periculoase, printre care un aditiv folosit la fabricarea benzinei, care nu fost niciodată testat pe oameni, dar şi chimicale care se folosesc în fabricarea ţevilor şi a furtunurilor.
Aceste silicoane erau cele mai ieftine de pe piaţă şi erau preferate de zeci de mii de femei din Europa, în special Marea Britanie, Franţa şi Spania. Numeroase femei au făcut cancer la sân, unele chiar au murit, iar unii medici spun că de vină sunt chiar implanturile toxice.
Externe