Silvia Radu: Chișinăul este al nostru, al tuturor! Toți agenții economici trebuie să curețe în fața sediilor lor
Primarul interimar al Capitalei continuă să monitorizeze problemele drumurilor din Capitală. Totodată, Silvia Radu a cerut agenților economici să curețe în fața sediilor pe care le au, ajutând astfel și orașul și cetățenii.
"Chișinăul este al nostru, al tuturor!
Toți trebuie să avem grijă de oraș. De aceea, îi rog pe toți agenții economici să curețe în fața sediilor pe care le au, ajutând astfel și orașul și cetățenii.
Regia Locativ-Comunală este la lucru, în acest moment sunt circa 500 de lucrători antrenați în procesul de deszăpezire.
O mobilizare mai bună, forțe suplimentare mai mari vor duce la o curățare și mai eficientă a orașului în care trăim!", a scris pe o reţea de socializare, primarul interimar al Capitalei, Silvia Radu.
La fel, ieri, Silvia Radu a îndemnat şoferii a căror maşini nu sunt echipate cu roţi de iarnă să nu iasă în trafic pentru că aceştia îngreunează lucrările de deszăpezire.
De notat că vremea rea se menţine şi mâine, iar astăzi va cădea lapoviţă, iar pe alocuri va viscoli slab şi se vor forma troiene.