Silvia Radu: Gradul de corupţie la Primărie este unul înalt
Primăria Capitalei a fost împânzită de corupţie în ultimii ani, iar o parte din banii municipalităţii ajung şi astăzi în haznaua partidului, ai cărui reprezentanţi conduc întreprinderile şi direcţiile Primăriei.
Declaraţia a fost făcută de edilul interimar al Capitalei, Silvia Radu, în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă.
Radu mai susţine că vinovat de criza care există astăzi la Primărie se face fostul primar al Capitalei, Dorin Chirtoacă, care a demisionat prea târziu.
"Este important ca în primărie să lucreze oameni care își doresc să reformeze această primărie și doresc să lucreze în interesul cetățenilor și nicidecum în interesul unui partid sau în interesul personal al buzunarului pe care îl are la pantaloni sau la scurtă", a spus primarul interimar al Capitalei, Silvia Radu.
Radu susţine că şi structura Primăriei este una ineficientă, iar pentru asta a fost necesară comasarea mai multor direcţii, inclusiv cea a Sănătăţii, care era condusă de Mihai Moldovanu.
Edilul a precizat că demiterea funcţionarului nu este o răzbunare. Asta pentru că după scandalul de la Spitalul nr. 1 din Chişinău, atunci când Silvia Radu l-a prins pe Moldovanu în mijlocul unui chef, locuitorii oraşului au început să-i trimită tot mai multe scrisori prin care se plâng de problemele din sistemul medical.
"Eu am scrisori cu semnături din partea medicilor care se plâng despre cum funcționează acest sistem, cum toți sunt obligați să plătească acea numită dijmă piramidală care merge în sus și ei au obligația de a prelua de la bolnavi această dijmă", a spus primarul interimar al Capitalei, Silvia Radu.
Întrebată dacă va candida la alegerile locale noi pentru funcţia de primar, Silvia Radu a spus că deocamdată nu a luat o decizie.
„Încă nu am luat această decizie. Este foarte dificil, am mult prea multe proiecte acum în demarare, care nici nu-mi permit să mă gândesc la viitoarele alegeri", a spus primarul interimar al Capitalei, Silvia Radu.
Edilul interimar a vorbit şi despre proiectele pe care le va implementa în viitorul apropiat. Primarul a declarat că municipalitatea are un plan de a reabilita toate clădirile istorice din Chișinău.