Silvio Berlusconi şi-a dat DEMISIA
Premierul italian, Silvio Berlusconi, a anunţat Guvernul că demisionează. Berlusconi urmează să se întâlnească cu preşedintele statului , Giorgio Napolitano, care îi va semna cererea de demisie. Anterior, prim-ministrul Italiei a spus că va demisiona dacă pachetul de austeritate va fi votat.
Astăzi, membrii Camerei Deputaţilor a Parlamentului italian au aprobat pachetul de măsuri economice solicitat de Uniunea Europeană pentru reducerea datoriei şi impulsionarea economiei. Asta după ce Senatul de la Roma îl aprobase ieri. Adoptarea pachetului de austeritate a deschis, astfel, calea demisiei premierului Silvio Berlusconi.
Mii de italieni au cerut, în timpul mai multor proteste de amploare, demisia premierului Berlusconi. Oamenii s-au declarat nemulţumiţi de reformele realizate de Guvern pentru a depăşi criza economică.
Silvio Berlusconi este considerat unul dintre cei mai excentrici lideri mondiali. De-a lungul celor 17 ani de carieră politică, acesta a fost implicat în mai multe scandaluri sexuale şi procese judiciare. Viaţa controversată a premierului italian a stîrnit, nu de puţine ori, indignare în rândul italienilor.
Silvio Berlusconi, în vârstă de 75 de ani, este unul dintre cei mai bogaţi oameni din Italia. El deţine recordul de longevitate în fruntea Guvernului italian, având trei mandate de premier. Ultima victorie electorală a obţinut-o în 2008, iar de atunci a obţinut de 51 de ori votul de încredere în Parlament.
De-a lungul timpului, Berlusconi a intrat în atenţia presei prin nenumărate gafe. Una dintre cele mai recente a ieşit la iveală în urma unor interceptări telefonice. Şeful Executivului de la Roma a făcut o remarcă extrem de vulgară la adresa cancelarului german, numind-o "vacă grasă pe care nimeni nu şi-ar dori-o în pat." O altă gafă memorabilă datează din 2009, la summitul NATO, când aceeaşi Angela Merkel l-a aşteptat pe Berlusconi, pe covorul roşu, până acesta şi-a terminat discuţia la telefon. Berlusconi a numit Italia o "ţară de rahat", a făcut gesturi cu tentă sexuală unei poliţiste, iar cuvintele sale la adresa preşedintelui american, Barack Obama, au făcut înconjurul lumii acum trei ani.
Silvio Berlusconi este în centrul unor scandaluri sexuale, fiind acuzat că a plătit o minoră pentru relaţii intime. Mai trebuie să facă faţă altor procese, legate de activitatea sa de afaceri. Criza i-a dat mari bătăi de cap, iar popularitatea sa a scăzut considerabil, deoarece a pierdut o mare parte din încrederea populaţiei.
- Berlusconi despre Merkel: "Vacă grasă pe care nimeni nu şi-ar dori-o în pat"
- 11 femei ale lui Berlusconi, potrivit Business Insider
- Berlusconi cheltuie milioane de euro pentru pasiunea sa pentru femei
- Silvio Berlusconi "a fost trecut" în lista traficanţilor de persoane
- Silvio Berlusconi se lansează în showbiz
- Berlusconi nu mai este susţinut de propriul partid. Va primi azi vot de neîncredere?