Silvio Berlusconi vrea să fie ministru al Economiei, dacă va câştiga alegerile
După ce a fost ani la rând prim-ministru al Italiei, Silvio Berlusconi ar lua acum economia sub conducerea sa. Il Cavaliere şi-a exprimat această dorinţă atunci când a anunţat că formaţiunea sa, Partidul Libertăţii, a făcut alianţă cu mişcarea populistă Liga Nordului şi vor merge împreună în alegerile din februarie.
"Am decis să nu indicăm încă cine este candidatul nostru la funcţia de prim-ministru sau pe cel la postul de preşedinte. Avem drept scop să învingem. Cel mai bun loc pentru Silvio Berlusconi în serviciul ţării ar fi în fruntea Ministerului Economiei", a declarat fostul premier italian.
Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a dizolvat Parlamentul la sfârşitul anului trecut, deschizând calea alegerilor anticipate. Acestea vor avea loc pe 24 şi 25 februarie. Premierul tehnocrat Mario Monti a demisionat în decembrie după ce a pierdut sprijinul partidului lui Silvio Berlusconi - Partidul Libertăţii. Acum, el este în fruntea unei coaliţii formată din antreprenori, lideri politici şi reprezentanţi ai societăţii civile.