Simon Kjaer este pe lista candidaților la Balonul de Aur 2021
Căpitanul naționalei Danemarcei, Simon Kjaer, care a marcat un gol în poarta reprezentativei Moldovei în meciul de la Chișinău, este unul dintre cei mai buni 30 de fotbaliști din lume în acest an.
Fundașul legitimat la AC Milan spune că nu s-a așteptat să fie inclus de revista France Football pe lista selectă.
„A fost o surpriză să aflu noutatea. E o onoare pentru mine, dar, totodată, sunt mulțumit de jocul meu în acest an. În fine, este decizia oamenilor care m-au votat pentru acea listă. Desigur este privilegiul meu și mă mândresc să fiu în top 30. O performanță mare în cariera mea.”
Kjaer crede că Lionel Messi și Cristiano Ronaldo vor lupta și în acest an pentru trofeu, însă nu poate să spună cine e mai bun.
„Ei au stiluri de joc diferite. Am jucat împotriva ambilor. Nu cred că trebuie să-i comparăm. Ei merită să fie apreciați la maxim, pentru că sunt jucători de clasă mondială. Pentru noi este un privilegiu să trăim în era lor, să putem vedea acești jucători, care sunt la cel mai înalt nivel atât de mult timp.”
Simon Kjaer a fost liderul din teren al selecționatei Danemarcei la Euro 2020, unde scandinavii au ajuns până în semifinale. Cu AC Milan, fundașul a devenit vicecampion în Serie A în sezonul precedent, iar în stagiunea curentă „rossonerii” sunt pe locul doi în clasament, după 7 etape.