Simon Pagenaud a câștigat a treia etapă a sezonului de Indycar, care s-a desfăşurat în California
Embed:
Cursa de Indycar din California a avut cel mai strâns finiş, între primii doi fiind o diferență de doar trei zecimi de secundă.
Simon Pagenaud a obţinut victoria după ce l-a învins pe Scott Dixon. Helio Castroneves din Brazilia s-a mulţumit doar cu locul trei.
Pagenaud a obţinut astfel doar a cincea victorie din carieră şi prima pentru noua sa echipă Penske. Cursa californiană a fost prima din ultimii cinci ani în care toate monoposturile prezente în grilă au ajuns la finiş.
După trei etape, Simon Pagenaud este lider în clasamentul general, fiind urmat de Scott Dixon şi de fostul pilot de Formula 1, Juan Pablo Montoya.
Următoarea cursă de IndyCar va avea loc în statul american Alabama.