Simona Halep a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului WTA de la Melbourne
Embed:
Tenismena din România, Simona Halep a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului WTA de la Melbourne. Principala favorită a competiției, a pierdut meciul cu rusoaica Ekaterina Alexandrova, scor 6-2 6-1
Fostul lider mondial a început bine şi a condus cu 2-0, dar a pierdut apoi
nouă ghemuri la rând. În primul set, Halep a acuzat dureri la spate, având nevoie de intervenţia fizioterapeutului, la scorul de 2-5.
Chiar și așa, românca a continuat partida, însă nu a putut să-i opună rezistență adversarei.
În aceste condiții, Halep și-a anunțat imediat retragerea din turneul de dublu. Ea urma să evolueze astăzi în pereche cu Daria Gavrilova în sferturile de finală, iar adversare trebuia să le fie Mihaela Buzărnescu și Alize Cornet
Halep Simona va încerca acum să se recupereze până la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului.