Simona Halep a fost învinsă în runda a doua a turneului WTA de la Roma
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, a șasea favorită, a fost învinsă de australianca de origine rusă Daria Gavrilova cu 6-3, 4-6, 6-3, miercuri, în runda a doua a turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.599.610 dolari, scrie Agerpres.ro.
Meciul a fost întrerupt de ploaie după primele două seturi, durata sa efectivă fiind de o oră și 58 de minute.
Halep (24 ani, 5 WTA) câștigase singura partidă de până acum cu Gavrilova (22 ani, 32 WTA), anul trecut, în turul al doilea la Indian Wells, cu 2-6, 6-1, 6-2.
Gavrilova a început mai bine meciul și a condus cu 3-1, dar Halep a reușit să revină și să egaleze, 3-3, dar apoi jucătoarea antrenată de Nicole Pratt a câștigat trei ghemuri la rând și și-a adjudecat primul set cu 6-3.
Simona a început cu dreptul actul al doilea, dar apoi Gavrilova a întors scorul (1-3). Halep a avut o reacție foarte bună și a reușit patru ghemuri consecutive, ajungând la 5-3. Gavrilova a replicat cu un break, dar Halep a câștigat setul (6-4) și a restabilit egalitatea.
După pauza provocată de ploaie, Halep a părut că se află la cârma jocului, a condus cu 1-0 și 2-1, dar Gavrilova a început să lovească tot mai bine și a întors scorul la 5-2 în favoarea sa. Halep a reușit un break, dar apoi Daria Gavrilova a încheiat setul (6-3) și meciul.
Halep a reușit 3 ași, dar a făcut și 4 duble greșeli. Gavrilova a comis 7 duble greșeli. Raportul a fost echilibrat la capitolul ''winners'' (lovituri direct câștigătoare), 30-29 pentru jucătoarea de la Antipozi, și la erori neforțate, 33 Halep, 31 Gavrilova.
Simona Halep, care venea după titlul cucerit la Madrid, intrând direct în turul al doilea la Foro Italico, va primi pentru participare 12.645 euro și 60 puncte WTA. Anul trecut, Halep s-a oprit în semifinale la Roma, la fel ca și Gavrilova.
- Surprizele din turneul de tenis de la Miami continuă. Simona Halep a fost eliminată
- ÎMBUCURĂTOR! Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Madrid
- Confruntare românească în sferturile Openului de la Madrid. Simona Halep se va întâlni cu Irina Begu
- Simona Halep la un pas de finala Openului de la Madrid. Irina Begu, eliminată dar nu și umilită
- Ce sumă va primi Simona Halep dacă învinge în finala turneului WTA al lui Ion Ţiriac de la Madrid
- Simona Halep, numărul șapte mondial, a câștigat turneul WTA de la Madrid