Simona Halep a intrat în rândul membrilor de onoare ai All England Lawn Tennis and Croquet Club
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a intrat în rândul membrilor de onoare ai All England Lawn Tennis and Croquet Club, unul dintre cele mai exclusiviste cluburi din lume, după ce a triumfat la Wimbledon.
Constănţeanca a primit insigna imediat după finala câştigată în faţa americancei Serena Williams.
"Mi-am dorit foarte mult asta. La începutul turneului, le-am transmis şi celor din vestiar că visul meu este să devin membru aici. Visul a devenit realitate şi sunt foarte bucuroasă", a spus tenismena Simona Halep.
Preşedintele All England Club este Kate Middleton, ducesa de Cambridge, care a felicitat-o pe tenismena română după victoria istorică a acesteia.
Din club fac parte, în prezent, 566 de persoane. Pe lângă campionii de la Wimbledon şi alţi oameni care aduc o contribuţie semnificativă la dezvoltarea tenisului, în club pot intra şi alte persoane, însă acestea trebuie propuse şi susţinute de alţi patru membri cu drepturi depline.
Printre privilegiile membrilor All England Club sunt dreptul de a ocupa locuri speciale la meciurile de pe Arena Centrală de la Wimbledon, prioritatea la achiziţionarea biletelor, acces la sala de forţă şi terenurile de iarbă din complexul londonez.
Există, însă şi restricţii.
Membrii clubului trebuie să fie îmbrăcaţi în haine de culoare albă, iar blugii sunt interzişi.