Simona Halep, distinsă cu titlul de Doctor Honoris Causa de către Universitate de Vest din România
Simona Halep va primi din partea Universităţii de Vest din Timişoara titlul de "Doctor Honoris Causa".
”Este un exemplu pentru tinerii României şi cel mai bun ambasador al ţării noastre în lume”, au declarat reprezentanţii universităţii.
În 23 noiembrie, sportivei îi va fi acordat titlul de Doctor Honoris Causa. Halep este sportiva numărul 1 mondial în tenis, o adevărată personalitate şi un ambasador de prim rang al României în lume: Simona Halep, arată într-un comunicat Universitatea de Vest din Timişoara.
"Performanţa ei este de necontestat. La fel de important de remarcat şi cinstit este şi drumul ei până la nivelul de numărul 1 mondial. Este un exemplu pentru tinerii României şi cel mai bun ambasador al ţării noastre în lume. Asta, repet, nu doar prin performanţa în sine, ci şi prin perseverenţa şi lupta sa continuă pentru a deveni cel mai bun. Acordarea titlului va însemna şi deschiderea unor importante posibilităţi de colaborare în domeniul sportului universitar", a declarat rectorul UVT, prof. dr. Marilen Gabriel Pirtea.
După părerea oficialilor, era normal ca Simona Halep să se alăture comunităţii restrânse de personalităţi cărora UVT le-a acordat titlu de Doctor Honoris Causa, informează mediafax.
Evenimentul va avea loc în data de 23 noiembrie, la ora 13.30.
- România, Bulgaria, Grecia şi Serbia plănuiesc o candidatură comună pentru CM 2030
- Cadoul impresionant al lui Darren Cahill pentru Simona Halep (VIDEO)
- CRIMĂ GROAZNICĂ în România. Un polițist și-a omorât copilul de 3 ani, apoi s-a sinucis
- A murit Alexandru Vișinescu, torționarul condamnat pentru crime împotriva umanității comise în timpul comunismului