Simona Halep îşi extinde hotelul din Poiana Braşov
În urmă cu un an jumătate, fostul lider WTA, Simona Halep, şi-a achiziţionat un hotel de patru stele din Poiana Braşov, Drachenhaus.
Sportiva din Constanţa este pe punctul de a investi 500.000 de euro pentru a-l reamenaja şi a-l extinde cu încă un etaj.
În momentul de faţă, hotelul are 24 de camere, un apartament, o saună, restaurant, un bar şi, conform aceleiaşi surse, peste 20.000 de turişti i-au trecut pragul. Unitatea este cotată cu o notă mare pe site-urile de profil, iar în mediul de afaceri Drachenhaus a primit nota 9,4.
Cu un etaj în plus, hotelul Simonei Halep îşi va creşte capacitate de cazare.
Clienţii care aveau deja rezervări după data de 1 aprilie au fost transferaţi la celalate două unităţi hoteliere Drachenhaus din centrul istoric al Braşovului.
Simona a plătit două milioane de euro pentru hotelul din Poiana Braşov şi construieşte o altă unitate la malul Mării Negre, în staţiunea Mamaia.
Halep nu se află la prima experienţă în domeniul imobiliar. Primul bloc construit are 22 de apartamente, cu 3 pe fiecare nivel, în timp ce la parter are două, iar la ultimul etaj, un penthouse. Suprafaţa medie a apartamentelor este de 70 de metri pătraţi, iar preţul unuia are o medie de 70.000 de euro, fără finisaje făcute.
- MERTENS, CAMPIOANĂ LA DOHA. Belgianca a învins-o în trei seturi pe Simona Halep
- Eugenie Bouchard, adversara Simonei Halep în turul al doilea a turneului WTA de la Dubai
- Simona Halep s-a calificat în optimi la turneul de la Dubai
- Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Dubai