Simona Halep, la un pas de câştigarea primului turneu de Mare Şlem din carieră
Embed:
Simona Halep este la un pas de câştigarea primului turneu de Mare Şlem din carieră. Românca s-a calificat în premieră în finala de la Roland Garros, unde va juca împotriva fostului număr unu mondial, Maria Şarapova. În semifinale, Halep a trecut de Andrea Petkovic, în minim de seturi, scor 6-2, 7-6.
Cea mai bună tenismenă din România, Simona Halep s-a calificat pentru prima dată în finala unui turneu de Mare Şlem şi e la un pas de a deveni lider în clasamentul WTA, care contabilizează punctele câştigate de sportive pe parcursul unui an şi desemnează participantele la Turneul Campioanelor. Halep a eliminat-o în semifinale pe nemţoaica Andrea Petkovic, la fel fără a pierde vreun set, scor 6-2, 7-6.
Dacă va câştiga titlul la Roland Garros, Halep va deveni doar a doua jucătoare din istoria tenisului românesc care câştigă un turneu de Mare Şlem, după Virginia Ruzici, care a triumfat la Paris în 1978.
În ultimul act al competiţiei franceze, Simona Halep va juca cu rusoaica Maria Şarapova, iar câştigătoarea competiţiei îşi va asigura primul loc în ierarhia mondială.
Şarapova la rândul ei a eliminat-o în semifinale pe canadianca Eugene Bouchard. Jucătoarea rusă a pierdut primul set, cu 4-6, dar s-a impus cu emoţii în celelalte două scor 7-5, 6-2.