Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală la Australian Open
Simona Halep continuă parcursul bun la Australian Open. Tenismena din România s-a calificat în sferturile de finală ale competiției după ce a eliminat-o pe poloneza Iga Swiatek.
Simona a pierdut primul set cu scorul de 3-6, însă și-a revenit și le-a câștigat pe următoarele 2 cu 6-1 6-4. Astfel, Halep a obținut victoria cu numărul 100 în carieră la turneele de Mare Șlem.
Halep și-a luat revanșa în fața lui Swiatek după înfrângerea de anul trecut de la Roland Garros 2020.
În sferturile de finală de la Australian Open, Simona se va duela cu Serena Williams, care la rândul ei a dispus de Arina Sabalenka din Belarus. Halep și Williams s-au mai întâlnit până acum de 12 ori, iar bilanțul este favorabil americancei, care a câștigat nouă dintre aceste confruntări.
"Nu trebuie să mă gândesc prea mult că joc contra ei, nu e o idee bună. Dar am atâtea meciuri jucate cu ea, o să încerc să joc cât pot de bine, pentru că doar așa pot să demonstrez că sunt mai bună decât ea.", a spus tenismena, Simona Halep.
Japoneza Naomi Osaka favorita numărul trei a competiției s-a calificat și ea în sferturile de finală. Nipona a învins-o, cu scorul de 4-6 6-4 7-5 pe spaniola Garbine Muguruza.
Osaka, campioană în 2019 la Melbourne, a salvat două mingi de meci la scorul de 5-3 în setul decisiv. Japoneza va juca în următoarea fază a competiției cu Su-Wei Hiseh din Taiwan.