Simona Halep şi-a găsit alt antrenor. Va colabora cu Daniel Dobre după Indian Wells
Simona Halep ar fi ales să apeleze la serviciile lui Daniel Dobre, un antrenor român cu care a mai colaborat și în trecut, anunţă libertatea.ro.
Anunțul privind noul antrenor al numărului 2 WTA a fost făcut de Florin Segărceanu, căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României.
"Se apropie Roland Garros, unde are de apărat puncte. Am înţeles că, săptămâna viitoare, Daniel Dobre ar putea merge să o ajute pe Simona. Ei au mai lucrat împreună, iar eu îl apreciez foarte mult. Cred că o va ajuta mult în această perioadă de tranziţie", a declarat Segărceanu pentru Telekom Sport. Vorbind de discuțiile privind negocierile cu Sascha Bajin, fostul antrenor al lui Naomi Osaka, Segărceanu a spus că el crede că ”sunt doar speculaţii".
"Eu cred că e dificil, mai ales când sunt astfel de antrenori cu cote foarte mari. Simona are nevoie de un om echilibrat, care să se potrivească temperamentului ei", a mai spus căpitanul nejucător al României. Simona Halep, 27 de ani, 2 WTA, s-a despărțit în condiții amiabile de australianul Darren Cahill în noiembrie 2018, după o colaborare de patru ani.
Managerul Virginia Ruzici i l-a propus, la schimb, pe belgianul Thierry van Cleemput, dar tenismena și antrenorul n-au găsit "chimia" pentru a merge mai departe împreună, astfel că belgianul a fost făcut pachet la Doha (Qatar) și trimis acasă, deși convenția era s-o asiste și la celălalt turneu din lumea arabă, cel de la Dubai (Emiratele Arabe Unite).