Simpla vizionare a sportului la televizor ne îmbunătăţeşte condiţia fizică
Urmărirea emisiunilor sportive la televizor creşte ritmul cardiac şi accelerează respiraţia, aşa cum se întâmplă în cazul efectuării de exerciţii fizice, spun cercetătorii australieni, citaţi de descopera.ro.
Cercetătorii australieni au descoperit pentru prima dată că activitatea sistemului nervos simpatic, ce coordonează impulsurile nervoase către muşchi, înregistrează o creştere când oamenii urmăresc exerciţii fizice, fie la televizor, fie efectuate de alte persoane.
"Ştim că sistemul nervos simpatic - ce asigură funcţionarea inimii, a glandelor sudoripare şi a vaselor de sânge, precum şi a altor ţesuturi - îşi intensifică activitatea în timpul exerciţiilor fizice, dar, de data aceasta, am arătat că aceasta se intensifică în cazul în care oamenii privesc o scenă dintr-un film, de parcă ar alerga chiar ei", a declarat Vaughan Macefield, profesor de fiziologie integrată la Universitatea de Vest din Sydney.
Studiul a fost efectuat pe un grup de voluntari, cărora li s-au introdus ace fine în nervi, pentru a înregistra semnalele electrice ale fibrelor nervoase către vasele de sânge - măsurând astfel reacţiile fiziologice ale organismului la stresul mental şi fizic. Participanţilor li s-a arătat mai întâi o imagine statică pe ecranul unui computer, în timp ce cercetătorii monitorizau activitatea sistemului nervos simpatic. Măsurătorile au înregistrat o activitate constantă în timpul vizionării imaginilor statice, dar lucrurile s-au schimbat când li s-a arătat un film în care apărea un atlet în alergare.
"Deoarece voluntarii se aflau în poziţie relaxată, fără nicio activitate musculară, reacţia lor era de natură psihogenică - altfel spus, îşi aveau originea în minte, iar nu în corp. Acest lucru se potriveşte cu cercetările noastre recente asupra emoţiei, în cadrul cărora am descoperit că vizionarea imaginilor cu încărcătură emoţională, cum ar fi filmele erotice, creşte activitatea sistemului nervos simpatic şi transpiraţia", a adăugat Rachel Brown.
"Deşi privitul exerciţiilor fizice pe care le fac alţi oameni ar putea creşte ritmul cardiac şi ar putea avea alte efecte fiziologice, nimic nu înlocuieşte beneficiile pentru sănătate pe care le provoacă mişcarea fizică", a avertizat însă profesorul Vaughan Macefield.