Sindicaliştii din domeniul Sănătăţii ameninţă cu proteste: Vom cere DEMISIA lui Andrei Usatîi
Membrii Sindicatului "Sănătatea" cer demisia ministrului Andrei Usatîi. Ei îl acuză pe demnitar că ar fi încălcat legea atunci când a emis ordinul de reorganizare a mai multor instituţii medicale. În replică, ministrul Sănătăţii spune că nu va renunţa la reforme.
Sindicaliştii spun că reforma iniţiată de ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi pune în pericol sistemul medical din ţară.
"Vom cere demisia ministrului Sănătăţii şi suspendarea activităţii în funcţie având în vedere încălcarea actelor juridice, nerespectarea drepturilor angajaţilor din medicină şi pacienţilor la asistenţa medicală", a declarat preşedintele Sindicatului "Sănătatea", Victor Benu.
"Astăzi colectivul nu este împăcat şi nici nu vrea să se împace cu acesta, deoarece noi nu vedem în acestă comasare economia de care ni se spune. Cel fel de economie dacă se vor păstra toate funcţiile plus încă va mai fi un director general?!", susţine reprezentantul spitalului "Toma Ciorbă", Raisa Popovici.
Ministrul Sănătăţii respinge acuzaţiile şi spune că reforma nu are alternativă.
"Cei care stopează aceste procese sunt împotriva poporului. Ţara noastră doreşte altceva: acces, să nu plătească dublu pentru servicii. Asta vor oamenii, dar nu ceea ce vrea un sindicat învechit care nu e în pas cu timpul", a reacţionat Usatîi.
În timp ce angajaţii îşi exprimă îngrijorarea, directorii spitalelor au altă opinie.
"Noi am ales vectorul european. Dacă am ales acest vector, trebuie să ne conformăm rigorilor europene", se arată convins directorul Institutului de Cardiologie, Mihai Popovici.
"Este nu doar spre binele pacienţilor, dar şi spre cel al personalului medical. Sunt probleme, dar nu ne opunem reformei, sunt probleme de comunicare", crede directorul spitalului "Toma Ciorbă", Victor Diatişin.
Publika.md aminteşte că, la sfârşitul anului trecut, ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi, a emis un ordin, care prevede comasarea mai multor spitale din Capitală. În rezultat, Dispensarul Dermatovenerologic urmează să fuzioneze cu Spitalul de Boli infecţioase "Toma Ciorbă". Totodată, Spitalul Republican va fi comasat cu Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie şi Institutul de Cardiologie. Ulterior, Usatîi a declarat că, în urma reorganizării instituţiilor medicale, niciun angajat nu-şi va pierde locul de muncă.
- Usatîi despre ipotecarea spaţiului de la Spitalul Republican: În sistemul sănătăţii există zeci de mii de metri pătraţi neutilizaţi
- Întrevederi oficiale ale premierului Filat cu miniştrii Recean şi Usatîi, sâmbătă, la Guvern
- Reorganizarea Spitalului de Boli Infecţioase "Toma Ciorbă", discutată din nou de Sindicatul "Sănătate"