Sindicatele îşi aleg azi liderul. VEZI cine sunt candidaţii
Salarii mici, preţuri mari şi lipsa locurilor de muncă. Acestea sunt doar câteva dintre problemele ce vor fi discutate la Congresul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor. În cadrul întrunirii de astăzi va fi aleasă şi o nouă conducere.
Printre candidaţi se numără şi actualul preşedinte al Confederaţiei, Oleg Budza. Participanţii la congres vor audia raportul de activitate din ultima perioadă şi vor stabili strategiile pentru următorii ani.
"Cele mai importante probleme care o să fie astăzi abordate o să fie în primul rând locurile de muncă cu salarii decente. Doi: noi trebuie să anunţăm o luptă crâncenă împotriva economiei formale, economiei gri. O să insistăm referitor la calificare cadrelor. Tichete de masă e un lucru bun, se află proiectul legii în Parlament déjà 6 luni, însă puţin a fost politizat. Sigur că pe noi ne deranjează prima problemă care trebuie să fie la orice instrunire a singdcaliştilor", a declarat preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, Oleg Budza.
"Anumite decizii deja au fost luate, doar că rezultat în acest sens poate fi obţinut doar în cazul în care toţi vor fi implicaţi. Este vorba şi de cei care angajează, dar este şi vorba şi de cei care se angajează în câmpul muncii. Mă voi referi în mod special la angajaţi, trebuie să conştientizeze pe de o parte că în lipsa unui contract adecvat de muncă nu le sunt respectate drepturile care reies din norma legală", a spus premierul.
Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova a fost înfiinţată în 2007, în urma fuziunii Confederaţiei Sindicatelor şi Confederaţiei Sindicatelor Libere "Solidaritatea". Centrul reuneşte peste 500 de mii de membri din 29 de organizaţii sindicale naţionale. Printre aceştia sunt angajaţi în educaţie, ştiinţă, mass-media, agricultură, alimentaţie publică, asistenţă socială, construcţii, comerţ, resurse energetice, instituţii publice şi din alte domenii de activitate.
Actualitate