Singura agenție de presă independentă din Azerbaidjan își suspendă activitatea
Singura agenție de presă independentă din Azerbaidjan, Turan, a anunțat că își va suspenda activitatea după arestarea directorului ei și înghețarea conturilor sale de către justiția din această țară din Caucaz unde mass-media este foarte controlată, relatează vineri AFP, potrivit Agerpres.ro.
"Funcționarea normală a agenției noastre a devenit extrem de dificilă. Suntem obligați să ne suspendăm activitățile de la 1 septembrie", a precizat Turan pe site-ul său.
Agenția Turan este una dintre puținele instituții media din Azerbaidjan critică față de puterea președintelui Ilham Aliev, care conduce din 2003 cu o mână de fier această fostă republică sovietică din Caucaz, bogată în hidrocarburi.
Directorul și proprietarul Turan, Mehman Aliev, a fost arestat joi și acuzat de evaziune fiscală și abuz de putere într-un caz pe care l-a denunțat ca fiind orchestrat.
Vineri, un tribunal din Baku a decis menținerea jurnalistului de 60 de ani în arest timp de trei luni în așteptarea procesului, după ce Parchetul a adăugat la acuzații și antreprenoriatul ilegal. El riscă până la șapte ani de închisoare.
Conturile bancare ale agenției au fost de asemenea înghețate de justiție, care acuză Turan de neplata unor impozite în valoare de 19.000 de euro.
Ministerul de Externe al Franței și-a exprimat "preocuparea" față de arestarea lui Aliev și a cerut regimului de la Baku "să se conformeze angajamentelor internaționale, inclusiv respectarea libertății presei".
Organizația de apărare a drepturilor jurnaliștilor Reporteri fără Frontiere (RSF) a cerut "eliberarea imediată" al lui Mehman Aliev, considerând că arestarea acestuia reprezintă "o escaladare bruscă a represiunii regimului față de mass-media independentă încă activă în Azerbaidjan".
ONG-ul Human Rights Watch a denunțat de asemenea "un nou caz de represiune feroce împotriva mass-media critice" față de puterea din Azerbaidjan.
"Utilizarea unor acuzații false legate de impozite pentru a condamna jurnaliștii critici nu este nimic nou pentru Azerbaidjan", a spus un responsabil de la Human Rights Watch pentru Caucazul de Sud, Giorgi Guoguia.
Azerbaidjanul este adesea criticat de ONG-urile internaționale, care denunță o represiune a puterii împotriva apărătorilor drepturilor omului și criticilor președintelui Ilham Aliev. Acesta din urmă respinge acuzațiile.
Reporteri fără Frontiere (RSF) a plasat Azerbaidjanul pe locul 162 din 180 de țări în clasamentul său din 2017 privind libertății presei.
Externe
- UIMITOR! A câștigat la pariuri profitând de trecerea la ora de vară
- Lege neobișnuită! Presa din Slovacia riscă amenzi de mii de euro
- CRIMĂ într-o agenție de turism. O femeie a fost ÎMPUŞCATĂ MORTAL de soțul ei
- Un cutremur îngrozitor a declanşat un TSUNAMI în Groelanda
- Guvernul a aprobat un nou proiect de lege care va optimiza sistemul naţional de cercetare şi inovare
- Bloomberg: Compania Kaspersky Lab a lucrat cu agenţia secretă de informaţii din Rusia, FSB