Singura fabrică de sticlă din ţară care aparţine statului şi-ar putea sista activitatea
Singura fabrică de sticlă din ţară care aparţine statului şi care aduce anual la buget milioane de lei, şi-ar putea sista activitatea. Termenul de exploatare a singurului cuptor funcţional din cele patru existente expiră în cel mult doi ani. Pentru reparaţia capitală a acestuia e nevoie de sume mari de bani pe care întreprinderea nu-i are. În aceste condiţii, cei peste 400 de angajaţi ai fabricii din Chişinău riscă să rămână şomeri.
Specialiştii spun că durata de exploatare a instalaţiei care produce sticla este de 5 ani. Din cauza temperaturilor extreme, în timp, mai multe componente ale cuptorului au început să se topească.
"Materialul din sticlă este fierbinte şi topeşte totul. Asta deşi pereţii sunt foarte rezistenţi la foc. Fără acest cuptor, fabrica va muri. Şi oamenii vor rămâne fără lucru", a spus şefa secţiei controlului calităţii a produselor finite, Svetlana Brus.
În 2016, din cauza uzurii extreme, partea de jos a cuptorului a cedat, iar fabrica a oprit producţia. Angajaţii au rămas jumătate de an, cât au durat reparaţiile, fără sursă de venit. Oamenii se tem că situaţia s-ar putea repeta.
"Mă doare sufletul pentru locul nostru de muncă. Noi avem nevoie de investiţii pentru ca să putem menţine acest cuptor. Dacă nu va fi acest cuptor, nu vom putea să lucrăm. Oamenii vor rămâne fără un post de muncă."
"În prim plan ca tineretul să stea acasă să nu fugă nicăieri după hotare. Mai bine acasă decât în străinătate, eu aşa cred."
Totuşi, muncitorii fabricii sunt optimişti. În 2018, fabrica a avut venituri de 12 milioane de lei. Anul acesta, datorită ajustării preţurilor şi a noilor pieţe de desfacere, cifra s-ar putea dubla.
"Aproape 80 la sută din marfa noastră pleacă spre ţările Europei. Aşa pieţe ţintă cum sunt România, Bulgaria, Grecia, Turcia, Portugalia, Spania. Acum deja avem exportul şi în Marea Britanie. Noi nu ne oprim doar aici. Deja ducem tratative şi cu alţi clienţi din alte ţări", a spus agentul de vânzări fabrica de sticlă, Alexandru Pali.
Pentru că un singur cuptor din cele 4 e funcţional, fabrica funcţionează la capacitate redusă. Pentru reconstrucţia unei singure instalaţii e nevoie de aproximativ 10 milioane de lei, bani pe care compania nu îi are: anual, 50 la sută din profit e virat la bugetul de stat. Suma care îi revine întreprinderii e insuficientă pentru cheltuielile de întreţinere şi modernizare.
"Viaţa unui cuptor, se măsoară în ani. Dar fiecare an, costă un milion de euro. Prima investiţie mare ar fi în cuptor. Doi, în fabrică, deja utilajul care produce maşinile de fasonat sticlă, care sunt şi ele foarte învechite", a spus directorul fabricii de sticlă din Chişinău, Simion Grişciuc.
Fabrica de sticlă din Chişinău produce zilnic peste un milion 800 de mii de sticle şi borcane, adică peste 700 de milioane de produse anual. Salariul mediu în întreprindere este de 11 mii de lei.